Mereu găsești răspunsul dacă pui întrebarea potrivită

Nu căuta răspunsuri imposibile. Mai bine schimbă întrebările. 

Confucius

Credem că le știm pe toate. Nu doar credem, suntem siguri. Dar mai suntem și ignoranți. E un fel de secret al nostru, și în același timp e o realitate tristă, poate cea mai grea. Cei ignoranți împrăștie ignoranță, fără să știe.

Nu ți-ai pus niciodată întrebări legate de ceea ce ți s-a spus sau ceea ce crezi că știi? Fiecare dintre noi crede că știe atât de multe, iar pentru alții nu sunt decât atât de puține în comparație cu ce presupun ei că știu. Fiecare știe ce știe. Tu știi ceva într-un fel, eu poate știu altfel. Perfect! Te-ai gândit vreodată să alegi o persoană la întâmplare și să-i pui niște întrebări anume care te macină? Poate modul în care vede acea persoană lucrurile te va ajuta, îți va conferi o nouă viziune asupra a tot ce credeai, trebuie doar să ai curajul să faci asta. Dacă reușești, pot să te asigur că întrebările tale vor părea dintr-o dată altfel, mai clare, și vei găsi răspunsurile potrivite de această dată. Ți le vei da singur/ă.

  • Multe dintre neînțelegerile de zi cu zi ar fi mai puține dacă ne-am lua puțin timp să ne întrebăm: oare chiar așa este? Ce altceva ar putea însemna ceea ce s-a întâmplat?
  • Nu ești expert pentru că știi să răspunzi la întrebări, dar ești un adevărat expert dacă reușești să pui întrebări potrivite.
  • Suntem mult prea obișnuiți cu tot ce se întâmplă ca să ne mai dorim să aflăm și altceva. Devenim confortabili, credem că ceea ce știm e de-ajuns. Ajungem de la necunscute la răspunsuri gata formate în mintea noastră, gen justificări sau validări, consolări. Întreabă, fii curios, află, și vei găsi ceea ce cauți.
  • La sfârșitul zilei, întrebările pe care ți le pui determină persoana care urmează să devii.
  • Dacă ai toate răspunsurile, nu te considera curajos. Dar vei fi curajos în momentul în care îți vei pune acele întrebări de care tot fugi și refuzi să ți le pui.
  • Când vine vorba de relațiile tale, gândește-te bine la următoarele întrebări: te tratează cu respect? Te inspiră să fii un om mai bun? Va rămâne aceeași persoană care să te merite peste mulți ani de acum încolo? Dacă răspunsurile sunt Da, atunci acea persoană merită să fie în preajma ta.
  • Indiferent cât de multe lucruri știi, sau cît de multe întrebări pui, niciodată nu vei putea să le știi pe toate. N-ai cum. Întotdeauna vom găsi întrebări de pus, iar răspunsurile ne așteaptă pregătite.
  • Unor întrebări nu le vei găsi poate răspunsul, oricât ai încerca. Dar tu trebuie să dai dovadă de curaj, urmează-ți visul și continuă-ți călătoria în cel mai frumos mod pentru tine.

Ai răbdare cu tot ce se întâmplă în mintea și sufletul tău, cu toate lucrurile pe care nu ți le-ai putut explica până acum. Nu te aștepta să fie totul ușor. Ai nevoie să trăiești, să experimentezi, să te bucuri de tot ce se întâmplă în viața ta, iar răspunsurile vor începe să apară. Îți vei da seama pe parcurs cum viața îți răspunde la toate întrebările mai devreme sau mai târziu.

Muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nicio întrebare. 

Nichita Stănescu

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.