Avem așteptări de la ceilalți. Dar noi cât suntem dispuși să oferim?

“…toată înțelepciunea omenească era cuprinsă în aceste două cuvinte:

Așteaptă și Speră!”

 Alexandre Dumas

Vrem multe lucruri, vrem să fim recunoscuți, vrem să fim evaluați ca fiind cei mai buni în ceea ce facem, întreaga noastră viață cuprinde atât de multe dorințe.. Vrem să fim tratați în mare stil, vrem să surprindem, să-i eclipsăm pe alții, să le-o luăm înainte, să fim noi cei mai cei. Vrem chiar și atunci când nu merităm, pentru că ajungem să avem impresia că ni se cuvine. Dar ce dăm noi în schimb pentru toate astea? Suntem oare dispuși să oferim și noi la rândul nostru ceea ce primim? Pentru a ajunge acolo unde îți dorești nu este destul să fii bun, ai nevoie de ceilalți, să te ajute, să îți ofere o șansă pentru a risca.

Avem din nou așteptări, sau decidem să încercăm singuri și în anumite dăți ne dăm bătuți, renunțăm înainte de a începe. De unde această nevoie a noatră de a ni se spune cât valorăm, ce putem și ce nu, ce e bine pentru noi sau rău? De ce depindem atât de mult și tânjim după o evaluare cât mai apropiată de adevăr sau chiar de nivelul închipuit pe care ni-l dorim?

Suntem ceea ce dorim să fim. Ne străduim, suntem migăloși, credem în visele noastre, ne lustruim calitățile, ne auto-depășim, și totuși oamenii nu-și dau seama de adevărata noastră valoare. Și atunci vine un moment în care îți vine să dai cu toate de pământ și te întrebi: de ce nu pot să fac asta? De ce oricât încerc nu reușesc să ajung acolo? Ei bine, în primul rând trebuie să crezi în tine, și în ceea ce faci. Nu băga de seamă egoismul celorlalți, tu oferă, și vei fi răsplătit/ă atunci când nu te aștepți. Tu vrei, și eu vreau, și ei vor, dar…nu e de ajuns, trebuie să lupți, să răzbați, să arăți ce poți. Dacă tu crezi în tine și nimeni altcineva nu o face, tu ești de ajuns, tu contezi! Nimeni nu te poate opri decât tu.

Suntem asemenea unui bijuterii, prețioase și unice, ne perâindăm prin tot felul de târguri ale vieții și așteptăm ca oameni care nu se pricep să ne facă evaluarea. Unii te evaluează mult peste așteptări, alții prea puțin, alții își dau cu părerea. Nu putem să fim toți evaluatori, imposibil. Atunci când credem că le-am văzut pe toate, apar persoane care ne schimbă toate întrebările și sunt imposibil de citit. Pur și simplu te uiți în ochii lor și nu îți poți da seama ce le poate capul, până nu încerci să vezi, să le dai o șansă. Chiar și atunci când suntem, de exemplu, la un restaurant cu prietenii și trec diferiți oameni pe langă noi, deja începem să-i catalogăm, să-i etichetăm într-o parte sau alta, să ne dăm cu părerea care e mai răsărit dintre toți. Nu e corect să judecăm oamenii, fie ei cum or fi, și ei sunt oameni așa ca și noi. Imi vine în minte o vorbă de-a cuiva: lumea de lume vorbește! Așa-i, de acord, vorbim unii despre alții, comentăm, chiar dacă o facem cu bună intenție.

Doar tu poți schimba părerile altora despre tine, prin propria ta schimbare. Nu te plânge pentru ce a fost, privește spre viitor și fă tot ce poți pentru a ajunge acolo unde îți dorești. Tu decizi ce oferi, cât ești dispus/ă să oferi, și bineînțeles cui. Nu uita să apreciezi eforturile celorlalți de a-ți fi alături, de a te suporta și atunci când nici măcar tu nu te mai suporți, de a te ajuta necondiționat oricând ai nevoie. Înțeleg că tu ai așteptări dar gândește-te că și oamenii din jurul tău au așteptări de la tine. 🙂

„Înțeleptul așteaptă totul de la el însuși.

Omul simplu așteaptă totul de la ceilalți.”

Confucius

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.