Hai, nu te mai plânge și nu mai găsi atâtea scuze!

Azi mi-am spus: STOP! nu te mai plânge, nu mai găsi atâtea scuze. Ești atât de puternică pe cât vrei să fii. Și știi atât de bine că….. dacă vrei,poți! După o discuție cu mine, cu argumente pro și contra, râsete, lacrimi, gânduri, simțiri, toate acestea combinate ca într-un fel de labirint,am luat nu numai

Un pas MIC pe care trebuie să-l faci pentru tine

Pasul făcut în direcția potrivită pentru tine îți poate schimba total viața. Tindem uneori să punem prea mult preț pe lucruri și momente care nu sunt chiar atât de importante pentru noi, însă pe de altă parte subestimăm puterea pașilor mici spre ceea ce ne dorim cu adevărat. Când realitatea devine puțin mai haotică și

Fii o persoană care încurajează. Avem deja prea mulți critici.

Ieri am recitit “Micul prinț” după muuultă vreme. Așa cum autorul a fost descurajat să mai deseneze, la vârsta de 6 ani, doar pentru că ceilalți nu au înțeles modul inventiv și original în care el a ales să se exprime, tot așa mulți copii încetează să își mai dorească să facă ceva ce le

Cum să ai un an de nota 10? Încearcă asta:

Zâmbește mai mult; Mulțumește-le celor care au plecat din viața ta, făcând loc persoanelor potrivite; Încearca să faci în fiecare zi câte o faptă bună ; Fii recunoscător pentru tot ce ai; Luptă pentru mai mult, fii așa cum știi că meriți; Ce ție nu-ți place altuia nu-i face; Nu vei fi niciodată pregătit. Acționează!

Nu uita de barca ce te-a ajutat să treci râul!

Când te afli într-un impas, ai mare nevoie de cineva care să te îndrume și să te ajute. Și nu doar atunci. Mereu mi s-a părut foarte ciudat cum unele persoane uită de cei care i-au ajutat atunci când aveau nevoie. Își însușesc poate o idee primită, uită cum te cheamă, te șterg și de

Nu mă studia! N-o să treci examenul..

În momentul în care privesc o persoană, câteodată îmi vine să o asemăn cu o carte. Am văzut cărți la care doar coperta era…hmm, interesantă sau țipătoare sau îmi atrăgea atenția. Acestea de obicei nu conțineau multe pagini. Bine a zis cine a zis ca: poți fi drăguț primele 15 minute dar după aceea ar