Hai, nu te mai plânge și nu mai găsi atâtea scuze!

Azi mi-am spus: STOP! nu te mai plânge, nu mai găsi atâtea scuze. Ești atât de puternică pe cât vrei să fii. Și știi atât de bine că….. dacă vrei,poți! După o discuție cu mine, cu argumente pro și contra, râsete, lacrimi, gânduri, simțiri, toate acestea combinate ca într-un fel de labirint,am luat nu numai decizia să încerc, dar să și reușesc să fac totul pentru mine, pentru a fi așa cum știu și simt că sunt.

Știi momentul ăla când parcă orice și oricine te enervează? Orice mică remarcă, orice comentariu? Și până și ăla care îți taie calea te face să-ți pierzi cumpătul. De ce? Pentru că tu le lași și îi lași să aibă putere asupra ta. Lista asta poate continua la nesfâtșit, însă alege să nu o lași. Tu decizi când închei această listă, când închei și cu scuzele, cântările, orice te face să-ți pierzi concentrarea de la calea ta, de la ceea ce îți dorești să faci. Nu te mai uita înapoi! Asumă-ți, acceptă și îmbrățișează schimbarea.

Nu trebuie să fii de acord cu mine. Încearcă, fă schimbarea și vezi cum o să te simți după ce încetezi să te mai plângi. O să-ți mulțumești mai târziu pentru curaj, acela de a fi tu și de a scoate la suprafață forța care stă în tine.

Avem în noi o forță extraordinară pe care nu o folosim, ci o ținem acolo, nu facem nimic cu ea. Să știi că nu vine nimeni să ți-o scoată la suprafață. Dar va putea poate cineva să te inspire, să te facă să-ți dorești să o descoperi, să o arăți. Iar odată ce ajungi și tu în acel punct în care să-ți dai seama că “acel ceva”, acea forță stătea de atâta timp în tine și aștepta să iasă la suprafață, vei descoperi o multitudine de lucruri frumoase și vei lua atitudine înspre direcția pe care o visai.

Decizia e în mâinile tale. Forța îți aparține. Trebuie doar să începi de undeva. Începe cu tine. Poți. Eu cred în tine! Începe azi schimbarea!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.