Dacă simți că nu poți schimba nimic, începe cu asta!

Dacă simți că nu poți schimba nimic, începe cu asta!

     Dacă nu-ți place un lucru, schimbă-l. Dacă nu-l poți schimba, schimbă-ți atitudinea! Maya Angelou

         Oricât de mult ne-am strădui nu putem schimba situația în care ne aflăm dacă nu luăm atitudine. Necesită timp, nu putem face asta pocnind din degete într-o clipă.. Nici nu putem forța pe cineva să se schimbe împotriva voinței sale. Trecutul e trecut, nu are rost să-i dăm atâta importanță, oricum nu-l putem schimba. Ce ne  rămâne de făcut? În primul rând, trebuie să schimbăm pecepția asupra situației în care ne aflăm. Încetul cu încetul, făcând asta ne vom schimba atitudinea și vom reuși să înfruntăm altfel problemele care apar. Ca să poți ajunge acolo însă, e nevoie de foarte multă muncă, practică și autoeducare. E posibil, dacă îți dorești cu adevărat. 🙂

           Să recunoaștem, fiecare dintre noi are anumite obiceiuri care nu sunt neapărat bune, care ne consumă energia în mod negativ și nu fac altceva decât să ne împingă și mai mult într-o stare de dispoziție proastă. Mă refer la obiceiuri precum a face pe plac tuturor, a încerca de fapt, pentru că nu ai cum să faci asta.., a ne auto-victimiza ca să primim ceva sau să ne scuzăm, a ne face griji inutile, a petrece timp cu oameni toxici care nu fac altceva decât să ne ia energia și să ne enerveze, toate acestea sunt niște exemple despre modul în care noi singuri ne facem rău. Să încercăm mai bine să acordăm mai multă atenție adevăratelor nevoi pe care noi le avem și să mai schimbăm din obiceiurile proaste.

           Nu lăsa gândirea negativă să te afecteze, să te tragă înapoi! Fii tu cel care iei atitudine și stăpânește-ți gândurile, pentru că poți face asta! Nu e ceva rău în a te exprima, în a spune ce te doare și ce gândești, dar trebuie să ai grijă ce îți repeți ție în gânduri, pentru că ele reprezintă fundația la ce vei face în viitor. Dacă gândești pozitiv și crezi în tine, și îți repeți asta, o să vezi și primele rezultate, pentru că o să atragi lucrurile pozitive asupra ta, și oameni care să te aprecieze mai mult. Odată ce realizezi că poți fi așa, o să îți dai seama să unele persoane te trag în jos, și vei începe să faci schimbări și să atragi alte persoane în jurul tău. Atunci când îți dorești ceva foarte mult și crezi cu adevărat, va deveni realitate.

             Alegerea îți aparține! Alege înțelept cuvintele și gândurile tale, alege pozitivitatea. Sănătatea ta, prezentul și viitorul tău depind de aceste alegeri. Nu poți schimba ce s-a întâmplat ieri, poate nici ziua de azi, dar cu siguranță poți controla reacțiile tale viitoare pentru a îmbunătăți zilele care urmează.

     Toți se gândesc cum să schimbe lumea, dar niciunul nu se gândește cum să se schimbe pe el însuși. 

Lev Tolstoi

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.