Cum să nu ne mai lăsăm afectați de ce spun cei din jurul nostru?

Orice problemă am avea, toți știu mai bine decât noi ce ar fi de făcut. La datul cu părerea avem în jurul nostru plin de cunoscători. Sunt de acord cu a cere un sfat, dar decizia trebuie să fie a ta, personală. Îți spun asta pentru că am învățat că nimeni nu poate decide pentru tine, decât dacă bineînțeles, acorzi onoarea cuiva.

Chiar dacă o să-ți auzi faze de genul: ″ți-am spus eu!″ sau ″trebuia să asculți să faci cum am zis eu!″, ″așa-ți trebuie dacă nu m-ai ascultat!″ plus multe altele pe care cu siguranță le-ai auzit și tu, să nu regreți deciziile tale. Ai ales și ai făcut exact așa cum ai simțit tu că e mai bine pentru tine.

  • Tu ai personalitate? Atunci demonstrează asta prin atitudine și prin tot ceea ce faci!
  • Tu ești cea mai importantă persoană. Nimeni nu te poate înlocui.

Ceea ce auzim în jurul nostru nu ar trebui să ne afecteze. Dacă ei își exprimă părerea într-un anumit fel, asta nu îi face specialiști, și nici nu ar trebui să-i considerăm ″mai cu moț″ și să le dăm atâta importanță.

  • Crede în tine și mergi înainte orice-ar fi!
  • Recunoaște-ți slăbiciunile, transformă-le în arme, fii puternic/ă și arată-le tuturor cât de mult se înșală crezându-te slab/ă și incapabil/ă de a lua decizii.

Oricum ar fi, nimeni nu te știe mai bine decât tine. Tu știi ce poți, dar la fel de important este să știi și ce nu poți. Pentru că din acest moment poți schimba acele lucruri pe care crezi că nu le poți face. Cum? Ei bine, dacă te-aș întreba de ce nu poți, cred că ai găsi destule motive să-mi expui. Dar apoi te-aș întreba: De ce nu crezi în tine? Tu ce mi-ai răspunde? Indiferent de răspuns, te rog să lucrezi la asta, la încredere. Învață să te apreciezi, să lupți, să accepți ceea ce nu poți schimba…

Lasă deoparte acel NU și înlocuiește-l cu ″o să încerc″ sau ″o să văd″ sau ″cu siguranță pot face asta″ 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.